Despre noi
Conceptul în jurul căruia s-a dezvoltat EsthetiXDental Dr. Alexandra Măroiu vizează principiile „esteticii dentare”, mai exact construirea zâmbetelor de la zero, printr-o planificare riguroasă a planului de tratament şi o execuţie impecabilă a fiecărei etape terapeutice.
Zâmbetul reprezintă un accesoriu care ne poate spori stima de sine, sau, dimpotrivă, ne poate conferi nemulțumire de fiecare dată când ne privim în oglindă. Aspectul dinţilor are o puternică influenţă asupra imaginii feței per ansamblu, aşadar necesită o atenţie deosebită.
DE CE NOI?
Suntem o echipă multidisciplinară, alcătuită din medici specializaţi în diverse ramuri ale medicinei dentare, pasionaţi şi perseverenţi, care îşi doresc să reclădească zâmbete pas cu pas, trecând prin toate etapele chirurgicale, restaurative şi protetice necesare finalizării fiecărui caz clinic în parte.
În spatele unui zâmbet pe care reuşim să îl clădim, se ascund mulţi ani de studiu, cursuri şi specializări, precum şi multă dăruire, entuziasm şi empatie, însă, mai presus de toate, există dorinţa arzătoare de a face pacienţii noştri FERICIŢI.
Ne mândrim cu faptul că reuşim să avem o comunicare interdisciplinară exemplară, definită prin discuţii permanente despre stadiul şi evoluţia fiecare caz clinic, astfel încât pacienţii se simt mereu în siguranţă şi devin loiali serviciilor oferite de clinica noastră.
Experienţa Pacientului EsthetiXDental nu este doar una medicală, ci şi una personală, întrucât mediul de lucru este foarte primitor şi familial, clădit pe valori precum empatie, amabilitate şi dorinţa de a face bine. Suntem sinceri şi oferim opţiuni de tratament optime şi viabile pe termen lung. Nu ne plac jumătăţile de măsură sau variantele de compromis, ci proiectele solide şi stabile în timp. Suntem riguroşi şi perfecţionişti, dinamici şi creativi, în permanenţă dornici de a satisface nevoile pacienţilor noştri.
CUM PROCEDĂM?
Este foarte important pentru noi ca pacienţii să înţeleagă natura problemelor lor dentare, diagnosticul şi tratamentul indicat în vederea obţinerii unui rezultat optim din punct de vedere estetic şi funcţional. Astfel, urmărim un protocol standard de investigaţie şi evaluare pentru a obţine cât mai multe informaţii clinice şi paraclinice şi pentru a trasa o direcţie de tratament cât mai clară şi predictibilă.
Strategia de acţiune pe care o abordăm parcurge următoarele etape:
Consultaţie iniţială (evaluarea statusului oro-dentar)
Evaluare imagistică (radiografie panoramică / teleradiografie / radiografie retroalveolară / CBCT)
Documentarea iniţială a cazului prin realizarea fotografiilor exo- şi endoorale
Analiza modelelor de studiu
Elaborarea planului de tratament individualizat, în care sunt detaliate etapele de tratament, costurile aferente şi variantele de restaurări protetice adaptate cazului dumneavoastră.
Consultaţie iniţială (evaluarea statusului oro-dentar)
Odată ce pacientul îşi exprimă acceptul pentru planul de tratament, urmează derularea următoarelor etape:
Simularea tridimensională a viitorului zâmbet şi transpunerea acestuia în cavitatea orală, astfel încât pacientul poate testa în timp real parametri viitoarelor restaurări protetice (etapa de „drive test”)
Parcurgerea etapele de tratament specifice (chirurgicale / pardodontale / endodontice sub microscop / odontale / ortodontice / implantologice / protetice) în cadrul clinicii Esthetixdental, medicii implicaţi discutând în permanenţă despre stadiul şi evoluţia tratamentelor realizate
Obţinerea rezultatului final.
Tratamente oferite pacienţilor din alte oraşe / țări
O mare pondere a pacienţilor noştri locuiesc în alte oraşe sau în alte ţări şi, totuşi, ne-au ales şi suntem onoraţi. În aceste cazuri, organizăm etapele de tratament cât mai eficient şi predictibil, astfel încât pacientul să beneficieze de maximum de tratament alocat perioadei de şedere în Timişoara. Mai mult decât atât, oferim flexibilitate în programul de lucru şi îndrumare în alegerea unităţii de cazare.