Implantologie
Pierderea dinţilor reprezintă una dintre cele mai frecvente probleme ale pacienţilor, ce determină migrarea dinţilor vecini şi a celor antagonişti, rezorbția osului şi a ţesuturilor moi, tulburări masticatorii şi afecţiuni ale articulaţiei temporo-mandibulare. Mai mult decât atât, a fost demonstrată ştiinţific corelaţia dintre masticaţia deficitară cauzată de lipsa dinţilor şi afecţiunile digestive, cu repercursiuni asupra calităţii vieţii cotidiene.
Implantul dentar reprezintă cea mai bună soluţie pentru a înlocui un dinte absent. Implantul dentar este un dispozitiv artificial din titan, confecționat pentru a înlocui rădăcina dintelui care lipsește și se folosește ca suport pentru coroane, proteze fixe și mobile. Un implant dentar are aceeași funcție ca rădăcina unui dinte natural, oferind sprijin solid pentru un dinte nou.
Avantajele majore al implantului dentar:
- NNu necesită şlefuirea dinţilor vecini (ca în cazul protezării clasice)
- NAsigură funcţia şi estetica dinţilor naturali
- NPrevine resorbţia osului şi a gingiei
- NEste biocompatibil şi rata de osteointegrare de 95%
Înainte de realizarea unei intervenţii ce presupune inserarea unuia sau mai multor implanturi dentare, sunt necesare câteva investigaţii amănunţite (CBCT – computer tomograf, modele de studiu, fotografii intraorale) pe baza cărora se va explica în detaliu particularitatea cazului dumneavoastră, soluţiile existente, etapele de tratament şi costurile aferente. De asemenea, se vor discuta alternativele de tratament, avantajele şi dezavantajele acestora, precum şi prognosticul lor pe termen lung.
Folosim aparatură şi materiale performate pentru a avea o rată cât mai mare de succes. Printre proceduri se evidenţiază crearea membranei de vindecare rapidă numită PRF (Platelet Rich Fibrin) care se obţine utilizând o cantitate mică din sângele pacientului. Această membrană se obţine prin centrifugarea eprubetelor cu sânge unde se separă celulele, rezultând un concentrat de trombocite sub forma unei membrane de fibrină. Această membrană accelerează procesul de vindecare post-chirurgicală şi este folosită cu succes în cazul inserării implantului dentar.
Poziţia implantului dentar este dictată de poziţia viitoarei lucrări protetice, pentru a asigura o distribuire cât mai optimă a forţelor masticatorii de-a lungul interfeţei dintre os şi implant. Astfel, realizarea ghidurilor chirurgicale permit inserarea precisă şi atraumatică a implanturilor dentare.
!!! Indicăm inserarea implanturilor dentare cât mai curând după pierdea dinţilor sau, în unele cazuri, în acelaşi timp cu extracţia dinţilor, pentru a preveni resorbţia osului şi a ţesuturilor moi, ce complică intervenţiile ulterioare atât din punct de vedere medical, cât şi financiar.